SCRISOAREA DE INTENTIE – cum se scrie

 

Moto: Daca scrii o scrisoare de intentie, scrie-o ca si cum ar fi prima pagina a CV-ului tau. In acest caz, nu va fi separata de CV, asa cum se intampla de multe ori.

Am inceput plictisit, ca toti ceilalti banuiesc, sa trimit CV-uri si scrisori de intentie. Pe banda, ca eram somer si aveam nevoie neaparat de un job. Si ca toata lumea, mi-am facut o scrisoare standard si da-i si aplica. Dar mai citind eu de una alta, despre CV-uri, scrisori de intentie si altele, zic, domne, sa fac si cum zic maestrii in ale resurselor umane, ca nu or fi chiar toti tampiti.

Vorba aia, daca iti zic 2 ca esti beat, atunci mai bine te duci si te culci.

Zis si facut. Si am studiat si am aplicat si iar am aplicat la joburi nenumarate si intr-o singura fraza, concluzia este:

DA, trebuie urmate niste idei principale intr-o scrisoare (adica la ce post ne referim, ca poate se incurca omu’ si nu mai stie ce-i cu noi pe acolo si cu CV-ul nostru si alte d-astea); 

DA, nici eu nu m-as angaja daca nu as intelege exact de ce omul asta mi-a trimis CV-ul, ca parca n-are pic de pasiune si entuziasm in el, pe cand ala care mi-a trimis CV-ul inainte zicea ca e pasionat de turism, dar bietul de el nu a avut sansa sa lucreze in domeniu. Pai l-as cam alege pe ala pentru interviu, ca vad ca parca e mai interesat decat asta;

DA, e bine sa scrii scrisoarea personalizata si nu pe banda rulanta, ca asa iti dai seama ce te atrage la jobul ala, iti mai vin idei intre timp, iti mai descoperi o pasiune sau descoperi ca de fapt urasti vanzarile, dar nu stiu cum ai facut pana acum ca numai in vanzari ai lucrat.

Eu zic ca colac peste pupaza, sa scrii o scrisoare de intentie, te ajuta in 2 feluri:

1. te descoperi pe tine si ce iti place cu adevarat si

2. te pregateste pentru interviu, iti faci o idee despre ce cer aia si cam ce ar trebui sa zici si scriind, toata lumea zice, ca retii mai usor unele lucruri. Oricum nu e mult de scris, 4-5 paragrafe maxim si maximum-maximorum 1 pagina.

CONCRET, VORBIND DE SCRISOAREA DE INTENTIE:

Este prima impresie, inainte de a fi citit CV-ul. Nu uitati, PRIMA IMPRESIE CONTEAZA! Nu am inteles niciodata de ce, dar este adevarat. 

 Este o expresie a brandului personal – adica este vorba de tine, este imaginea ta. Este invitatia de “a intra sau nu in magazinul tau”. Daca nu treci testul, bye bye citirea CV-ului, interviu s.a.m.d.

Folositi doar expresii pozitive, in nici-un caz negatii! Folositi verbe de actiune (intentionez, pot, vreau, etc.), evitati redundanta si cliseele! 

FORMAT 

               inserarea textului intr-un tabel cu bordura invizibila – previne deformarea formatului la deschiderea cu diferite sisteme de operare/ diferite calculatoare

               fontul sa fie de obicei Times New Roman de 12

INTRODUCERE

               crearea unui (sub)titlu cu “job reference number” sau pozitia pentru care aplici

               daca se poate, adresati-va direct persoanei (incercati sa aflati numele).

CUPRINS

               scrisoarea trebuie sa fie scurta, concisa, la obiect si sa fie formata din maxim 4-5 paragrafe

               referiti-va la cerintele postului si cum puteti dvs indeplini criteriile lor

               PRIMUL PARAGRAF: La fel ca si in cazul unui roman, miza cea mai importanta este lectura primului paragraf. Daca acesta este slab si plictisitor, va fi foarte dificil sa atragi interesul angajatorului. Incercati sa puneti toate sansele de partea voastra si incercati sa plasati la inceputul scrisorii de intentie INFORMATIILE care vi se par STRATEGICE.

               aratati ENTUZIASM si PASIUNEA pe care o aveti pentru jobul sau domeniul respectiv – motivarea interesului pentru postul/domeniul de activitate vizat (enumera cateva calitati personale si cateva succese profesionale relevante pe domeniul ales).

               folositi CUVINTE CHEIE, IDEI care apar in descrierea postului sau SINONIME ale acestora, insa nu copiati

               scrisoarea de intentie reprezinta instrumentul ideal cu ajutorul caruia angajatorul poate descoperi personalitatea voastra, asa ca nu uitati sa specificati si CALITATILE voastre UMANE, pe langa competentele profesionale si/sau tehnice care mai sunt detaliate pe larg si in cadrul CV-ului

               oferiti-va sa furnizati mai multe informatii, disponibilitatea pentru un interviu si adaugati datele de contact: in antetul scrisorii sau in susbsol, intr-o maniera vizibila

INCHEIERE

               ultima parte trebuie sa cuprinda documentele care insotesc scrisoarea: CV, referinte, formular de aplicare – daca este cazul

               scrisoarea de intentie ar trebui sa multumeasca cititorului pentru timpul si atentia acordate

               daca stiti numele, incheiati cu “Yours sincerely”, daca nu stiti numele incheiati cu “Yours faithfully”

 

EXEMPLE din SCRISORI DE INTENTIE

               accentuarea celor mai importante realizari ale tale

Referitor la Aptitudini de comunicare: Cinci ani de experienta in comunicarea in public si un fond solid in comunicarea scrisa la nivel executiv.

Referitor la Experienta PC: Nivel profesionist in toate aplicatiile MS Office si experienta in dezvoltarea website si design.

 

Timp de citire: 2 minute

 

Spune-ti parerea

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: